Un bărbat de 57 de ani, din comuna Ip, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Sălăjeanul a fost identificat și prins, la sfârșitul săptămânii trecute, de polițiștii bihoreni, după ce, în complicitate cu un bărbat din județul Iași, a pătruns prin efracție în mai multe locuințe din municipiul Oradea.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, duminică, 14 iulie, polițiștii Biroului de Combaterea Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au identificat și prins pe raza municipiului Oradea, un bărbat de 43 de ani, din localitatea Hârlău, județul Iași și un bărbat de 57 de ani, din comuna Ip, județul Sălaj, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat. „Cei doi sunt bănuiți de polițiștii bihoreni că, în noaptea de 7 spre 8 iulie a.c., în intervalul orar 23.00 – 06.00, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-o locuință din municipiul Oradea, de unde ar fi sustras un ceas de mână bărbătesc și două portmonee cu acte personale, carduri bancare și 2.600 de lei, provocând un prejudiciu în valoare de aproximativ 10.000 de lei”, se precizează în sursa citată.

De asemenea, bărbatul de 43 de ani, este bănuit că, în noaptea de 13 spre 14 iulie a.c., prin escaladare și efracție, ar fi pătruns într-o locuința din municipiul Oradea, de unde ar fi sustras diverse bijuterii din aur, DVR-ul sistemului de supraveghere video și alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 50.000 de euro. „Bărbatul de 57 de ani este bănuit că l-ar fi transportat la și de la locul faptei pe bărbatul de 43 de ani și ar fi asigurat complicitatea morală și materială în timpul și imediat după comiterea faptei”, au mai menționat reprezentanții IPJ Bihor.

Totodată, în aceeași noapte de 13 spre 14 iulie 2019, cei doi sunt bănuiți că, prin escaladare și efracție ar fi pătruns într-o altă locuință din municipiul Oradea, de unde ar fi sustras o scară folosită pentru a putea escalada și pătrunde în locuința respectivă, cauzând un prejudiciu apreciat la 2.000 de lei.

Polițiștii bihoreni au recuperat în proporție de 80 la sută prejudiciul cauzat.

În cursul zilei de luni, 15 iulie, cei doi bărbați au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.

Pe numele bărbatului de 43 de ani a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de sălăjeanul de 57 de ani a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii bihoreni continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Articolul precedentBicicliștii, luați în vizor de polițiștii de la Rutieră. Au primit sute de amenzi
Articolul următorTitularizare Sălaj 2019: Un candidat a fost eliminat, 75 s-au retras, iar 44 au absentat