În primele nouă luni ale acestui an, poliţiştii rutieri au organizat 43 de acțiuni pentru conştientizarea bicicliştilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă normele rutiere. Oamenii legii au aplicat celor vizați 450 de sancțiuni contravenționale.
19 accidente de circulație grave produse din vina bicicliștilor
În prezent, la nivelul județului Sălaj, nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști este prima cauză generatoare de accidente rutiere, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoartului de Poliție Județean Sălaj.
Din această cauză, în perioada 1 ianuarie-29 septembrie 2019, s-au înregistrat 19 accidente de circulație grave, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața și 17 au fost rănite grav.
Reprezentanții Poliției Sălaj reamintesc faptul că puteţi merge cu bicicleta pe drumurile publice dacă aţi împlinit vârsta de 14 ani. „Cu bicicleta nu se face slalom printre maşini. Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, trebuie să vă asiguraţi atât din faţă cât şi din spate că nu se apropie niciun autovehicul! Purtaţi casca de protecţie şi, dacă circulaţi noaptea, este important să purtaţi vestă reflectorizantă şi să aveţi în funcţiune farul şi stopul bicicletei, pentru ca toţi şoferii să vă poată vedea. Nu daţi sonorul în căşti prea tare – trebuie să auziţi traficul! Nu folosiţi telefonul când mergeţi cu bicicleta! Şi dumneavoastră puteţi ajuta la scăderea numărului de accidente rutiere dacă veţi respecta regulile de circulaţie!”, recomandă oamenii legii.