Căminul cultural din localitatea Cheud, comuna Năpradea, va purta numele interpretei de muzică populară Angela Buciu.  Decizia aparţine Primăriei comunei Năprdea şi comitetului de iniţiativă  pentru organizarea manifestărilor , respectiv ”Asociaţiei fii satului Cheud”. Evenimentul  va avea loc în 15 august, în cadrul unei ”Întâlniri a fiilor satului Cheud”, la care sunt aşteptaţi să participe locuitorii satului şi implicit cetăţenii comunei, inclusiv cei stabiliţi în alte localităţi sau peste hotare. Angela Buciu s-a născut în 5 octombrie 1942 în comuna amintită. Este o cunoscută  solistă de muzică populară şi fost deputat în Parlamentul României. Angela Buciu a efectuat studiile liceale în la Baia Mare, absolvindu-le în anul 1966. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Institutul Pedagogic din Baia Mare, absolvite în anul 1972 şi pe cele ale Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, absolvite în anul 1981. S-a ocupat de tradiţiile populare, culegând folclor, datini, obiceiuri tradiţionale, cercetând costumele populare din zona Maramureş, dar şi din alte zone etnografice ale ţării. A efectuat numeroase turnee în ţară şi în străinătate şi este membră a Ansamblului Naţional „Transilvania” din Baia Mare şi  a Academiei Artelor Tradiţionale. Printre premiile obţinute de acesta amintim: medalia de bronz la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Sofia; Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a V-a;  Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a; laureată a Festivalului Naţional al Educaţiei şi Culturii, etapele republicane din 1981, 1983 şi 1985; premiul Fundaţiei „Ethnos” în 1995; premiul „SADCO 2000”  – secţiunea Muzică Tradiţională şi activitate artistică. Opera Angelei Buciu cuprinde sute de înregistrări muzicale, discuri Electrecord, casete şi CD-uri.

Articolul precedentNoi cazuri de rujeolă: Sălajul, din nou, pe primul loc la numărul de îmbolnăviri
Articolul următorTabără gratuită, organizată de o parohie din Zalău