O acțiune de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) se desfășoară în această perioadă în municipiul Zalău, până în 15 iunie. În schimbul deșeurilor predate, zălăuanii pot participa la tombola cu premii: un cuptor cu microunde Candy, două mașini de călcat Philips și mixere de bucătărie Tristar.Cetățenii care vor să scape de deșeurile electrice pe care le au în gospodărie sunt invitați să sune de luni până vineri – între orele 9-17  la numărul gratuit 0800.444.800 sau la telefonul 0756 030 602. De asemenea, pot plasa o comandă de preluare pe formularul de comenzi online colecteaza.ro. Sâmbătă, 6 iunie, între orele 9-16, deșeurile electrice vechi sau stricate pot fi predate direct la unul din punctele provizorii de colectare  din: cartier Porolissum – lângă PECO; cartier Brădet – lângă Codiflor; cartier Dumbrava – lângă Piaţă sau la Centrul de Colectare DEEE Zalău, situat pe strada Fabricii nr. 30 B. Firmele și instituțiile care doresc să caseze echipamentele electrice și electronice în conformitate cu legislația în vigoare ce vizează managementul deșeurilor, pot da comandă atât telefonic cât și online, pe colecteaza.ro. Pentru instituții și firme se oferă documentația necesară raportărilor fiscale și juridice. Echipele operatorului local  vor suna în maximum trei zile lucrătoare de la plasarea comenzii, pentru a stabili ziua și intervalul orar de ridicare a deșeurilor. De precizat este faptul că, membrii echipajelor care ridică deșeurile de la domiciliu sau de la birouri operează în conformitate cu măsurile anti Covid-19. Concret: păstrează distanța minimă obligatorie față de deponenți, sunt echipați cu măști de protecție și mănuși, au mașinile dotate cu geluri și șervețele dezinfectante pe care le folosesc înainte și după fiecare preluare a unei comenzi. Cetățenii care vor preda deșeurile sunt rugați să poarte mască în momentul predării deșeurilor și al completarii taloanelor de participare la campanie. Acțiunea este organizată de Primăria municipiului Zalău și  Asociația RoRec, alături de operatorul local partener și face  parte dintr-o amplă campanie organizată cu ocazia Zilei Mediului în peste 20 de județe din țară.

Articolul precedentAmendat și plasat în carantină
Articolul următorPădurar din Sălaj atacat cu toporul și amenințat cu moartea de hoții de lemne