Aproape 600 de metri cubi de lemne de foc și cherestea de rășinoase fără proveniență legală, în valoare de peste 143.000 de lei, au fost confiscați valoric de polițiștii sălăjeni.

 

Potrivit IPJ Sălaj, în perioada 25 – 26 noiembrie, polițiștii sălăjeni au acționat pe raza Orașului Cehu Silvaniei, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.

În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 18 polițiști de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, de la Poliția Orașului Cehu Silvaniei, de la Serviciul Rutier, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Sălaj și cu 7 jandarmi sălăjeni, au fost legitimate 385 de persoane, au fost controlate 330 de autovehicule și au fost verificate 21 de societăți comerciale și 10 agenți de pază. Totodată, polițiștii sălăjeni au efectuat 28 de controale, din care 23 privind legalitatea transporturilor de material lemnos și 5 pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos.

 

Imagine„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, din care 101 la Codul Rutier, șase conform prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cinci potrivit prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și două la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, valoarea totală a amenzilor fiind de 86.480 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șase permise de conducere, din care cinci pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare și unul pentru conducere sub influența alcoolului, precum și un certificat de înmatriculare.

Totodată, au fost confiscați valoric 598,43 de metri cubi de material lemnos de diferite specii, în valoare totală de 143.060,85 de lei”, a transmis IPJ Sălaj.

 

Imagine

Astfel, în urma unui control efectuat de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Sălaj la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din localitatea Cehu Silvaniei, s-a constatat că societatea respectivă nu deținea în stocurile faptice 51,27 metri cubi de cherestea de rășinoase, care figurau în stocurile scriptice.

În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 51,27 metri cubi de cherestea de rășinoase în valoare totală de 44.604,9 lei.

 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentGroparii afacerilor românești. Statul Paralel vânează afacerile Elenei Udrea – Culisele statului paralel, marți, ora 18
Articolul următorDe Ziua Națională, Nicolae Ciucă vorbește în exclusivitate la Realitatea Plus despre ce este patriotismul și ce simte un român când își servește patria sub tricolor