Conducerea PNȚCD Sălaj se arată indignată de alianța pe care liderul țărănist, Aurelian Pavelescu, a semnat-o săptămâna trecută cu cei de la PSD. Într- un comunicat de presă, organizaţia judeţenă a PNŢCD Sălaj, precizează că: ”este greu să găsim cuvintele potrivite într-un asemenea moment. Am auzit că președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a fost prezent alături de Liviu Dragnea, președintele PSD, spunând că țărăniștii susțin la alegerile pentru Parlamentul European partidul lui Liviu Dragnea! Am contestat modul în care la recentul Congres convocat de Pavelescu a fost admisă doar o Moțiune, aceea a dânsului. De la cei care a participat totuși la acest Congres aflăm că nu s-a discutat o asemenea alianță sau declarație de susținere. Deloc! Oricum ar fi, păstrând proporțiile, o asemenea susținere ar fi ca aceea a șoarecelui care merge și-l întreabă pe elefant: <<tropăim și noi puțin?>>. Nu, Dragnea nu are nevoie de voturile țărăniștilor veritabili, pe care oricum știe că nu le va avea niciodată, odată ca PSD-ist, odată ca fost PD-ist, țărăniștii veritabili nu vor vota așa ceva niciodată! Această declarație de iubire electorală între Dragnea și Pavelescu apare pentru nevoia lui Dragnea de a-și pune la butonieră sigla PNȚCD și pentru nevoia lui Pavelescu de a spăla cumva rușinea că nu este capabil să adune semnăturile necesare pentru a candida la aceste alegeri pentru Parlamentul European! NU!”, se arată în comunicatul PNȚCD Sălaj .
”Țărăniștii veritabili nu vor vota pentru PSD! Domnule Pavelescu, puteți blinda ștampila, nu vă urmează nici un țărănist! Domnule Dragnea, domnule Pavelescu, căutați-vă slugi în alte părți, noi, care suntem țărăniști din timpurile în care Corneliu Coposu trăia, noi nu vom vota pentru PSD! Noi dorim o Românie europeană, în NATO, care se opune imixtiunilor Rusiei în toate formele sale! Dumnezeu să binecuvânteze România!”.
Sursa foto: facebook PNŢCD