Polițiștii sălăjeni au desfășurat, în această dimineață, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR.

Timp de patru ore, 25 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat controale în zona a patru stații de cale ferată.

„S-a avut în vedere depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

În activități au fost angrenați și jandarmi.

Articolul precedentGrupul statuar ”Wesselenyi”, restaurat cu peste 470.000 de lei. Lucrările, realizate de o firmă din Crasna
Articolul următorCentrul Național de Informare și Promovare Turistică invită zălăuanii într-o excursie ”cu miros de toamnă”