Judecătoarea Dana Gîrbovan, originară din Jibou, propusă la Ministerul Justiţiei, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a acceptat „de principiu” propunerea premierului Viorica Dăncilă, dar cu unele condiții. De a avea independență deplină în exercitarea mandatului și ca președintele Klaus Iohannis să fie de acord, întrucât magistratul nu dorește ca ministerul să fie blocat de dispute politice.

„Am fost contactată de doamna premier Viorica Dancilă cu propunerea de a prelua Ministerul Justiției, mai ales pentru a acționa, în limitele competenței, în vederea combaterii criminalității organizate și a traficului de persoane.

Am acceptat de principiu propunerea, cu condiția de a-mi fi asigurată independența deplină în exercitarea mandatului și, de asemenea, ca Președintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu. Am solicitat acest lucru pentru că nu doresc ca ministerul să devină subiect de dispute politice și electorale între palate, ci discuțiile publice să fie pe găsirea de soluții pentru problemele din justiție.

Pe lângă problema traficului de persoane și a criminalității, justiția are probleme recurente ce nu au fost soluționate, cum sunt cele legate de resursele umane și infrastructură sau de supraaglomerarea instanțelor și parchetelor, probleme de prea mult timp neglijate.

Sunt deschisă să colaborez, în ipoteza în care Președintele e de acord cu numirea, atât cu toți factorii decizionali, cât și cu toți cei interesați, pentru a avea o justiție independentă, eficientă și respectată în România, astfel încât cetățeanul să vadă că drepturile și libertățile sale sunt respectate și protejate”, este mesajul Danei Gîrbovan.

 

Articolul precedentPeste 180 de școli și grădinițe din Sălaj nu sunt păzite și nu au nici camere de supraveghere
Articolul următorCovoare asfaltice de peste 9 milioane de lei pe drumurile județene din Sălaj