Doar 280 de paturi pentru arşi există, în prezent, în România, 68 dintre acestea fiind în spitalele din București. Informațiile au fost făcute publice de secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Dan Dumitrescu, într-un răspuns la o interpelare a unui deputat USR.

În Sălaj, doar o unitate medicală are paturi destinate pacienților cu arsuri. Este vorba de Spitalul Județean de Urgență Zalău, care, are, însă, doar 3 astfel de paturi. La Zalău pot fi tratați doar pacienții cu arsuri pe suprafețe mici ale corpului, spitalul de aici nefiind dotat pentru a prelua „marii arși”. În categoria „marilor arși” intră pacienții care au răni provocate de arsuri pe mai mult de 30 la sută din suprafața corpului.

Potrivit listei prezentate de reprezentantul ministerului Sănătății, în țară, paturi pentru arşi se găsesc în următoarele spitale:

  • Spitalul Municipal Aiud – 2 paturi
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – 5 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti 10 paturi
  • Spitalul Municipal Oneşti- 6 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău – 10 paturi
  • Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti – 5 paturi
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea – 5 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa- 5 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani- 5 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila- 3 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău- 10 paturi
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca- 7 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte- 5 paturi
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova- 10 paturi
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi- 15 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg. Jiu- 6 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva- 5 paturi
  • Spitalul de Urgenţă Petroşani- 5 paturi
  • Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi- 15 paturi
  • Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi- 10 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare- 6 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina- 10 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti- 5 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare- 10 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău- 3 paturi
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu- 5 paturi
  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brînzeu Timişoara – 5 paturi
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea – 3 paturi
  • Spitalul Municipal de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad- 4 paturi

Spitalele cu cele mai multe paturi destinate arșilor se află în București și sunt Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București – 28 de paturi și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu București – 26 de paturi.

 

Articolul precedentFazakas Nicolae, viceprimarul Zalăului, sancționat. Două luni – cinci la sută din indemnizație
Articolul următorCentru special de înscriere pentru candidaţii din alte judeţe care vor să fie admişi la liceele din Sălaj