Poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au acționat pe D.N. 1 G și D.N. 1 F,  pe ruta Almașu – Fildu de Sus – Cuzaplac – Zimbor și Sânmihaiu Almașului – Hida – Gâlgău Almașului, în cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost testați cu aparatul etilotest 110 conducători auto. În urma testărilor, nu a fost depistat niciun conducător de autovehicul care să fi consumat alcool, înainte să se urce la volan.

Totodată, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, din care 11 pentru depășirea limitelor legale de viteză.

De asemenea, în cadrul acțiunii de tip Blitz, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării două permise de conducere, ambele pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Polițiștii sălăjeni continuă, zilnic, acțiunile în trafic. Se acţionează pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene din județul Sălaj, pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, pentru fluidizarea circulaţiei, pentru combaterea vitezei excesive, a conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, precum și a altor abateri de la normele rutiere, care pot genera accidente de circulație.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentZi crucială în controversa Petrom! OMV prezintă raportul pe 2022 – Cum sfidează statul român. Protestat în fața sediului. Jandarmii, mobilizați de urgență – VIDEO
Articolul următorLudovic Orban, dezvăluiri bombă: cum s-au îmbogățit șmecherii în pandemie. Adevărul despre scrisoarea presupusei amante – România Suverană, ora 20.50