Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj vine sprijinul persoanelor afectate de restructurările care au loc în economie şi pe această cale reaminteşte angajatorilor că au obligaţia de a înştiinţa agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu, cu cel putin 30 de zile, înaintea acordării preavizelor prevăzute de lege. În cazul unor restructurări ale activităţii care pot conduce la modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile. Conform prevederilor Codului Muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajatorii acordă preaviz angajaţilor ce urmeaza a fi disponibilizaţi.Astfel, în perioada preavizului, angajaţii vor participa la serviciile de preconcediere realizate de către agenţia de ocupare, servicii care constă în: informarea privind prevederile legale referitoare la protecţia şomerilor şi acordarea serviciilor de ocupare şi de formare profesională; plasarea pe locurile de muncă vacante; instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă; reorientarea profesională în cadrul unei unităţi sau prin cursuri de formare de scurtă durată şi sondarea opiniei salariaţilor şi consilierea acestora cu privire la măsurile de combatere a şomajului. pentru maimulte informaţii, angajatorii dar şi persoanele afectate de disponibilzări se pot adresa la sediul instituţiei din municipiul Zalău.