Direcţia Regională de Drumuri (DRDP) Cluj va face demersuri către consiliile judeţene din Sălaj şi Cluj pentru a prelua şi a reabilita tronsoanele de drumuri judeţene DJ 109A, de la limita cu judeţul Cluj – Chinteni – Panticeu – Recea-Cristur, intersecţie cu DJ 108B – limită cu judeţul Sălaj, Cernuc – Gârbou – Fabrica – Surduc – Brâglez, intersecţie cu DN 1H.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 15 februarie, de ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode. „Vorbim de 73,3 kilometri de drum judeţean, pe cele două administraţii – Cluj, respectiv Sălaj. Noi, cunoscând dezvoltarea zonei, cunoscând faptul că preluarea acestui drum judeţean şi transformarea lui în drum naţional ar scurta distanţele de la Cluj-Napoca la Dej, de la Surduc, limită cu DN 1H la Cluj, ar lega practic zona respectivă de Jibou-Zalău, respectiv Şimleu Silvaniei – Aleşd – Oradea”, a precizat Bode, citat de monitorulcj.ro.

„În această logică, ne-am gândit, iar în perioada următoare vom face demersurile pentru preluarea acestui drum judeţean şi transformarea lui în drum national”, a mai punctat ministrul Transporturilor, în cadrul conferinţei de presă, adăugând faptul că procedura de preluare presupune mai mulţi paşi, printre care acordurile celor două consilii judeţene, al conducerii Companiei Naţionale Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi emiterea unei hotărâri de Guvern.

Articolul precedent„Ziua Siguranţei pe Internet” – Ce recomandă polițiștii sălăjeni
Articolul următor„Colectiv ne privește pe toți” – documentar despre primul an de după tragedia din 2015 care a îndoliat România