În urma rezultatului pozitiv la testul COVID-19 al unui funcționar public din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, vineri, 3 aprilie, în urma întrunirii Comitetului Local pentru Situații de Urgență au fost adoptate mai multe măsuri. Astfel, astăzi – 3 aprilie, se efectuează dezinfectarea încăperilor din clădirea Primăriei municipiului Zalău, inclusiv spaţiile adiacente imobilului. De asemenea, până în 17 aprilie, fiecare serviciu va asigura urgenţele privind funcţionarea instituţiei, prin prezenţa la serviciu a unui număr minim de angajaţi, celorlalţi fiindu-le permis să rămână în concediu de odihnă sau zile libere, iar conducerea instituţiei se asigură prin rotaţie de către primar, viceprimari şi administratorul public. Pentru soluţionarea unor situaţii de urgenţă pot fi convocaţi la serviciu oricare din angajaţii instituţiei care nu sunt în concediu medical. În funcţie de rezultatele anchetei epidemiologice efectuată de către Direcția de Sănătate Publică Sălaj vor fi dispuse şi alte măsuri care să reducă riscul infecţiei cu COVID-19.

Articolul precedentEste oficial. Primarul poate încheia căsătorii în parcuri, grădini publice sau muzee
Articolul următorCăsătoriile şi divorţurile, în scădere