”Vrem să scăpăm de guvernarea toxică a PSD Sălaj!”. Acesta este mesajul transmis de Lucian Bode – președintele PNL Sălaj, în cadrul unei conferințe de presă organizată joi – 9 august, la sediul PNL Sălaj. Alături, au fost prezenți Carmen Olar – președintele USR filiala Sălaj și Adrian Popan – președinte PMP filiala Sălaj. Cele trei forțe politice au hotărât să spună STOPSD și să se ralieze fiecare următoarelor cauze susținute: ”Fără penali în funcții publice”, ”300 de parlamentari”, ”Alegerea primarilor în două tururi” și ”Oprește furtul din banii tăi de pensie”. ”Cred că suntem într-o premieră naţională, organizând o conferinţă de presă comună PNL-USR-PMP, în sediul PNL Sălaj. Suntem astăzi, aici prin intermediul dumneavoastră în faţa cetăţenilor, în faţa sălăjenilor, pentru a ne asuma public susţinerea reciprocă pentru campaniile publice derulate de către fiecare formaţiune politică în parte. Cred că la nivel parlamentar avem o colaborare bună atât cu USR, cât și cu PMP dovadă fiind acțiunile comune – moțiuni, sesizări de neconstituționalitate, dar observ că atunci când vine vremea să comunicăm aceste lucruri, nu reușim să o facem pe aceeași voce”, a precizat Lucian Bode. PNL este partidul care a stabilit criterii de integritate pentru candidaturi la funcții publice, încă din anul 2016 și este de acord cu inițiativa colegilor de la USR. ”De aceea, vreau să spulber toate speculațiile apărute în spațiul public și mă alătur demersului colegilor de la USR. Îmi doresc să fie foarte clar pentru toată lumea că fac acest lucru pentru că practic noi, ca partid, am agreat toate aceste aspecte şi le-am și aplicat în interiorul partidului. Cred că așa este sănătos, o reformă a clasei politice începe cu tine, ca partid, apoi treci la următorul nivel și impui asta ca regulă generală în mediul politic”.

O altă cauză susținută de cele trei formațiuni politice din Sălaj este inițiativa PMP cu privire la reducerea numărului de parlamentari la 300 și alegerea primarilor în două tururi. Lucian Bode a precizat că PNL a realizat acțiuni concrete în legătură cu cele două teme. După referendumul din 2009, referitor la reducerea numărului de parlamentari la 300, a existat o inițiativă legislativă liberală pentru punerea în aplicare a voinței cetățenilor, dar din păcate această initiativă legislativă a fost respinsă. ”În ceea ce privește subiectul alegerii primarilor în două tururi PNL a pledat pentru acest sistem de vot, dar majoritatea parlamentară s-a opus de fiecare dată”, a adăugat liderul liberal sălăjean. PNL are un proiect de lege pe ordinea de zi de plen, la votul final, cu raport de respingere de la comisia juridică şi de administraţie. Însă, printr-un efort comun al opoziției se poate reîncerca retrimiterea la comisii a acestui proiect cu alegerea primarilor în două tururi pentru a exercita o presiune suplimentară asupra majorității parlamentare.
Tot în cadrul conferinței de presă, PNL a făcut apel la colegii de la USR şi PMP, membri și simpatizanți, să se alăture campaniei PNL “OPREŞTE FURTUL LOR. SUNT BANII TĂI DE PENSIE”, o campanie de informare și conștientizare îndreptată împotriva măsurilor abuzive ale guvernării actuale PSD – ALDE. În toamna anului 2017, guvernarea PSD-ALDE a lansat o strategie în mai mulți pași privind diminuarea contribuțiilor către Pilonul 2 care se va concretiza în naționalizarea acestor sume. Și asta din goana nebună după bani a acestei guvernări pentru a-și susține toate măsurile populiste. PNL susține creșterea contribuției la Pilonul 2, în primă fază, la 6 la sută – conform angajamentului statului român din programul de aderare la UE. A doua fază presupune creșterea contribuției la 8 la sută. La nivel national PNL a distribuit peste 1.200.000 flyere de informare a cetăţenilor în legătură cu Pilonul 2 de pensie, reuşind să adune peste 430.000 de semnături de susţinere. În Sălaj au fost distribuie 10.000 de flyere şi s-au adunat peste 3.000 de semnături

Articolul precedentPrefectul de Sălaj recomandă programările online celor care vor să-și schimbe pașaportul
Articolul următorSălaj: Vezi unde sunt amplasate radarele în weekend