Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, s-a întrunit în cursul zilei de astăzi, 12 august, sub coordonarea prefectului Florin Florian, pentru adoptarea unui plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) confirmată la porc domestic, într-o gospodărie din localitatea Preoteasa.

Planul stabileşte că, începând cu data 12 august se impune o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Preoteasa, cu o rază de trei kilometri, incluzând localităţile Preoteasa, Fizeș – parțial, Lazuri – parțial, Tusa – parțial, respectiv o zonă de supraveghere, cu o rază de 10 kilometri, incluzând localităţile Plopiș, Iaz, Subcetate, Bozieș, Boghiș, Valcău de Jos, Valcău de Sus, Ratovei, Marin, Lazuri – parțial, Fizeș – parțial, Ban, Bănișor, Sârbi, Mal, Cizer din Sălaj şi localitatea Serani din judeţul Bihor, au anunțat reprezentanții Prefecturii Sălaj.

În exploatația în care a fost identificat noul focar s-au luat o serie de măsuri, precum:
– plasarea exploatației sub supraveghere;
– inventarierea animalelor existente în exploatație , examinarea clinică a acestora și recoltare de probe de sânge;
– întocmirea anchetei epidemiologice cu stabilirea posibilei surse de infecție;
– sacrificarea animalelor din exploatație (două exemplare);
– ecarisarea teritoriului prin îngroparea cadavrelor de porci;
– dezinfecția în totalitate a exploatației.

Pentru a preveni introducerea virusului PPA în exploatațiile non-profesionale în care se cresc porcine domestice, trebuie să se respecte următoarele cerințe minime de biosecuritate:
– porcinele domestice din exploatațiile nonprofesionale trebuie deținute în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele domestice din alte exploatații, cu porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porcine domestice;
– animalele sa nu fie hrănite cu resturi alimentare/lături ce conțin resturi de la carnea de porc gătită în familie;
– sa nu existe contact între porcii domestici şi orice produs sau subprodus provenit de la porcii mistreți, inclusiv de la cei vânați sau morți;
– creşterea porcinelor domestice în spații neîngrădite şi neprotejate împotriva contactului cu porcii mistreți este strict interzisă;
– scroafele/ vierii sa nu fie scoase/ scoşi din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație;
– în zonele în care pesta porcină africană a fost confirmată oficial, este interzisă hrănirea animalelor sau folosirea de aşternut cu iarbă ori fân provenite din zonele aflate sub restricții.

La controalele în trafic efectuate de către DSVSA și IPJ, porci care se transportă fără fără documente sanitar-veterinare sau sunt neidentificați se ucid pe loc.

Deținătorii de porcine domestice din exploatațiile nonprofesionale au obligația să comunice medicului veterinar de liberă practică împuternicit potrivit legii modificările apărute în starea de sănătate a porcinelor proprii sau în exploatațiile limitrofe, numărul animalelor moarte.

Pesta porcină africană nu afectează omul. Nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici și mistreții.

Articolul precedentAu pescuit fără permis şi au fost amendaţi de jandarmi
Articolul următorCopilă de 12 ani, dispărută de acasă. A fost găsită, în scurt timp, de polițiști