Două femei au fost rănite și au ajuns la spital, în urma unui accident de circulație produs miercuri pe o stradă din municipiul Zalău.
Potrivit IUPJ Sălaj, din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, o femeie de 49 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu, în zona Mimoza, nu ar fi acordat prioritate la efectuarea virajului la stânga și a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula din direcția gară către centru, fiind condus de un bărbat de 32 de ani din comuna Românași.
În momentul impactului, din caroseria unuia dintre autoturismele implicate s-ar fi desprins un element care a accidentat o femeie de 62 de ani din Zalău, aflată pe trotuar.
De asemenea, în accident a suferit leziuni și conducătoarea auto.
Ambele femei, rănite ușor, au fost transportate la o unitate medicală, pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate.
Conducătorii auto nu consumaseră alcool.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.
Sursa: Realitatea de Salaj