Conducerea PNL a validat, cu unanimitate de voturi, noul guvern și programul de guvernare modificat. Premierul desemnat Ludovic Orban nu schimbă niciun nume din primul Cabinet pe care l-a condus. Orban a anunțat luni că Guvernul va avea aceeași omponență cu primul pe care l-a condus și că este mulțumit de toți miniștri, potrivit  www.realitatea.net

Anunțul a fost făcut după ce Biroul Executiv al PNL a aprobat, în unanimitate, lista cabinetului care va fi depusă luni, alături de programul de guvernare schimbat față de cel anterior. Modificările constau de fapt eliminarea măsurilor deja adoptate în cele trei luni, până la demiterea Guvernului Orban 1.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anunțat că va depune în Parlament aceeași listă de miniștri din Cabinetul Orban 1.

„Guvernul va avea aceeasi componenta, in trei luni de zile, guvernul a realizat performante, sunt multumit de toti ministrii: oameni competenti, cinstiti, harnici, muncitori, dedicati deserivirii publicului. Ca atare, echipa guvernamentala este in aceeasi componenta ca si cel inslatat in 4 noiembrie”, a declarat Ludovic Orban la Palatul Parlamentului. 

Despre programul de guvernare depus la Parlament, premierul desemnat a spus că este puțin modificat față de cel anterior.

„Am scos din programu lde guvernare ce a fost admis deja si am mai adaugat cateva obiective in zona fondurilor europene, lucrarilor publice, afaceri interne, obiective care sunt ca un supliment fata de programul anterior”, a menționat Orban.

 

Articolul precedentStudenți din București, în practică la Jandarmeria Sălaj
Articolul următorCursuri suspendate temporar în mai multe unități de învățământ din municipiu