În trei unități de învățământ din Zalău, două școli și un liceu, s-a decis suspendarea cursurilor la câteva clase, pe o perioadă de două, respectiv trei zile, pentru a preveni răspândirea gripei și a virozelor.

Potrivit anunțului făcut Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj, este vorba despre suspendarea orelor de curs la Școala Gimnazială ‘’Mihai Eminescu’’ Zalău, clasa a VIII-a A, intervalul 10-12 februarie, Colegiul Național ‘’Silvania’’ Zalău, la clasa a IX-a A, în intervalul 10-12 februarie și Școala Gimnazială ‘’Simion Bărnuțiu’’ Zalău –  suspendarea temporară a cursurilor pentru clasa a II-a D, în intervalul 10-11 februarie.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj monitorizează zilnic cazurile de gripă, iar acest proces va dura până la finalul sezonului rece. Există de asemenea o legătură operativă permanentă cu Direcţia de Sănătate Publică Sălaj”, se precizează în sursa citată.

Articolul precedentGuvernul Orban 2 a fost validat
Articolul următorJibou: Sute de participanți la conferința preotului Stelian Tofană