Patru agenţi de plasare a forţei de muncă din judeţ au fost verificaţi de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Controlul s-a desfăşurat în cursul lunii decembrie, în cadrul Campaniei naţionale pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate. Astfel, în urma verificărilor inspectorii de muncă au aplicat o amendă în cuantum de 10.000 de lei, dar şi patru avertismente. Sancţiunea a fost dată pentru nerespectarea obligaţiei de a organiza o bază de date cu oferte ferme de locuri de muncă, condiţiile de ocupare a acestora, calificări şi aptitudini necesare, datele de identificare ale solicitanţilor locurilor de muncă. Potrivit reprezentanţilor ITM Sălaj, deficienţele constatate, pentru care s-au aplicat avertismente se referă la: nerespectarea dispoziţiilor legale privind gratuitatea activităţilor de mediere efectuate de agenţii de plasare; ofertele din contractele încheiate cu persoane juridice sau fizice stabilite într-un alt stat decât România nu conţin toate informaţiile cu privire întocmirea contractelor de muncă şi atribuţiile cuprinse în acestea (prevăzute în articolul 9 din Legea 156-2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi nerespectarea obligaţiei de a transmite trimestrial la ITM Sălaj situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate. Pentru aceste deficienţe, inspectorii de muncă au dispus măsuri în vederea remedierii lor. Reprezentanții ITM Sălaj, atrag atenţia tuturor cetăţenilor care vor să plece la muncă în străinătate despre faptul că numai societăţile comerciale cu codul CAEN 7810 pot fi agenţi de plasare a forţei de muncă, nicidecum persoanele fizice autorizate, intreprinderi individuale şi indreprinderi familiale. Totodată, furnizorul de servicii de plasare a fortei de muncă, firma care a dobândit într-un stat membru UE dreptul legal de a presta aceste activităţi şi care este autorizată în acest sens, poate efectua activităţi de mediere în România.
’’Prin modificările aduse Legii nr.156/2000 nu mai este permis lanţul de medieri, în care un agent român mediază pentru un alt agent de mediere, fapt care nu era decât în detrimentul cetăţeanului român care pleacă la muncă în strainatate. Agenţii de plasare efectuează în mod gratuit activităţile de mediere a cetaţenilor romani în vederea angajării în străinatate, fără perceperea de comisioane, tarife sau taxe’’, informează ITM Sălaj. La nivelul judeţului, sunt înregistraţi, la institușia precizată, în noile condiţii stabilite prin lege, opt agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate. Pe site-ul ITM Sălaj poate fi consultată lista cu aceste societăţi.

Articolul precedentConsiliul Județean al Elevilor Sălaj nu susține introducerea examenului de treptă la clasa a X-a
Articolul următorAccident la Sărmașag. De pe drum, direct într-un cap de pod