Salariile în judeţul Sălaj sunt mici comparativ cu alte judeţe şi în plus scad de la o lună la alta. Cel puţin asta indică şi un raport al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj cu privire la ”efectivul de salariaţi şi câştigurile salariale în luna decembrie 2018 în judeţ”. Potrivit instituţiei menţionate, în luna decembrie 2018 câştigul salarial mediu nominal brut, la nivelul județului Sălaj, a fost de 4.027 de lei/persoană, în scădere cu 0,2 la sută față de luna noiembrie 2018. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal net, în județul Sălaj, în luna decembrie anaului trecut, a fostde 2.439 de lei/persoană, în scădere cu 0,4 la sută față de luna precedentă. Raportul instituţiei mai indică faptul că efectivul de salariați la sfârşitul lunii decembrie în județul Sălaj, a fost de 51.401 persoane, în scădere cu 186 persoane (‐0,4 la sută) față de luna noiembrie 2018 şi în creştere cu 2.619 de persoane (+5,4 la sută) față de luna decembrie 2017. Din total, 28.374 salariați respectiv 55,2 la sută erau în servicii, 21.366 de salariați (41,6 la sută) în industrie şi construcții şi 1.661 salariați (3,2 la sută) în agricultură, silvicultură şi pescuit. ”Câştigul salarial mediu nominal brut pe total județ, în luna decembrie 2018, a fost de 4.027 de lei/persoană, mai mic cu 18,4 la sută față de câştigul salarial mediu nominal brut pe economie. În luna decembrie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a scăzut cu 0,2 la sută față de luna precedentă. Câştiguri salariale medii nominale brute peste media județului au realizat salariații din agricultură, silvicultură şi pescuit – 4.288 de lei/persoană) şi salariații din servicii – 4.201 de lei/persoană, iar sub media județului salariații din industrie şi construcții – 3.744 lei/persoană”, precizează DJ Sălaj. Câştigul salarial mediu nominal net, în județ, în ultima lună a anului trecut a fost 2.439 lei/persoană, mai mic cu 17,5 la sută față de câştigul salarial mediu nominal net pe economie. Câştigul salarial mediu nominal net, în luna decembrie 2018, a scăzut cu 0,4 la sută comparativ cu luna precedentă şi a crescut cu 21,8 la sută față de luna decembrie 2017. Pe principalele ramuri câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.618 de lei/persoană în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 2.527 de lei/persoană în servicii (peste media județului) şi de 2294 de lei/persoană în industrie şi construcții sub media înregistrată pe total județ. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu nominal net pe total județ şi indicele prețurilor de consum pe total țară, în luna decembrie 2018 a fost de 99,4 la sută față de luna precedentă şi de 117,9 la sută comparativ cu luna decembrie 2017.
Sursa foto: sibiu100.ro