Aproape 1.000 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri şi zeci de permise de conducere au fost reţinute în cadrul unei acţiuni desfăşurată la nivel judeţean, la sfârşitul săptămânii trecute.

„În perioada 15-17 mai a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune, la nivel judeţean, ce a avut ca scop conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi nerespectarea regimului legal de viteză. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 997 de sancţiuni contravenţionale, din care 501 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, patru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 492 de sancţiuni au constituit alte abateri de la normele rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor este 245.000 lei”, au declarat reprezentanții Poliției Sălaj. 

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost reţinute 57 de permise de conducere, din care 29 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de Km/h a vitezei maxime admise şi au fost constatate două infracţiuni (conducere fără permis şi conducere cu permisul suspendat).

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, au ținut să sublinieze oamenii legii. 

Articolul precedentProgram de lucru cu publicul la Biroul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Sălaj
Articolul următorO nouă zi fără cazuri noi de coronavirus în Sălaj