Pompierii militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de urgență ISU Porolissum Sălaj au intervenit în cursul zilei de sâmbătă- 30 martie pentru a stinge cinci incendii. Prima intervenție, cu două autospeciale, a avut loc la ora 10.43 în localitatea Aghireș pentru a stinge un incendiu la un autoturism. La ora 15.12, pompierii Gărzii de intervenție Hida și cei de la punctul de lucru Sâmnihaiu Almașului au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit în incinta unei vulcanizări, la anvelope uzate utilizate ca zid de sprijin în incinta. La ora 16, pompierii Secției Jibou au intervenit pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată cu posibilitatea de propagare la pădure, la ieşire din localitatea Prodănești către localitatea Borza. De asemenea, la 17.30, Garda de pompieri Cehu Silvaniei a intervenit la un alt incendiu de vegetație uscată, în localitatea Benesat, zona barieră, iar la ora 19.28 pompierii Secției Șimleu au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetaţie uscată cu posibilitate propagare la pădure, în localitatea Ponița, comuna Horoatu Crasnei.

Articolul precedentDouă autoturisme, implicate într-un accident la intrare în Ciumărna
Articolul următorSălăjeni, atenţie la falşii cititori de contoare de gaz şi electricitate!