O nouă rundă de discuţii pe tema şoselei de centură, tronson II, a avut loc joi – 8 noiembrie, la Primăria Zalău. La întâlnire au luat parte președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Tiberiu Marc, primarul municipiului -Ionel Ciunt, senatorul Pop Gheorghe, viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, Radu Băruță -directorul general al Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj și Florian Răducu – vicepreședintele companiei de proiectare ”Search Corporation”. Tema discuției a vizat analiza stadiului de finalizare a studiului de fezabilitate la tronsonul II al variantei de ocolire Zalău (centura ocolitoare), precum și clarificări privind avizele necesare pentru execuția acestui proiect. În perioada ce urmează se vor efectua lucrări cu privire la scoaterea din circuitul agricol și fondul forestier a unor suprafețe de teren aflate pe culoarul stabilit în proiect. ”Chiar dacă nu suntem parte în acest contract, suntem preocupați să se respecte calendarul stabilit astfel încât, în a doua jumătate a anului 2019, să înceapă lucrările de execuție a acestui obiectiv de investiții”, a declarat primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt.

Articolul precedentAngajatorii din mediul privat pun la bătaie peste 100 de oferte de muncă. Persoanele cu opt clase, cele mai căutate
Articolul următorAzi, la Marca: ,,Reciclăm azi, pentru resursele de mâine!”