Direcția de Asistență Socială (DAS) Zalău continuă acțiunea de distribuire a ajutoarelor de la Uniunea Europeană până miercuri – 19 februarie, inclusiv. Persoanele eligibile, beneficiarii de alocație de susținere a familiei (ASF) și de venit minim garantat (VMG), se pot prezenta la punctul de distribuire cu actul de identitate și certificatele de naștere ale copiilor – în original, la Punctul Termic nr. 38, situat pe strada Avram Iancu nr. 16 din municipiu. Programul este în intervalul orar 9-15. Pentru mai multe informații vă puteți adresa DAS Zalău, telefon 0260 661 769.