Impozitele și taxele locale datorate de contribuabili, persoane fizice și juridice, pentru anul 2019 rămân la nivelul anului 2018. O majorare de 300 la sută a impozitului va fi aplicată în cazul clădirilor şi terenurilor neîngrijite aflate în intravilan. Potrivit unui proiect de hotărâre, aprobat de consilierii locali în cadrul ședinței de joi-29 noiembrie, ”privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, a tarifelor și chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Zalău pentru anul 2019”, pentru contribuabilii persoane fizice care au restanţe achitate şi plătesc cu anticipaţie, impozitul pe clădiri, teren şi mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, până în 31 martie 2019 se acordă o bonificaţie de zece la sută. De asemenea, pentru contribuabilii care au restanţe achitate şi plătesc cu anticipaţie impozit pe clădiri, teren şi mijloacele de transport până la data precizată se acordă o bonificaţie de cinci la sută. Conform proiectului şi potrivit Codului Fiscal, pentru anul 2019 se acordă scutiri de la plata impozitului pentru: clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale; clădiri şi terenuri autorizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale; clădiri şi terenuri afectate de calamităţi naturale -pentru o perioadă de până la cinci ani, începând cu 1 ianuarie a anului în care s-a produs evenimentul; clădirile folosite ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor – eroi ai Revoluţiei; clădirile reabilitate termic pe cheltuiala proprie, dar şi alte categorii.
Începând de anul viitor se majorează cu 300 la sută impozitul pe clădirile şi pe terenurile neîngrijite aflate în intravilan. Tot în proiectul aprobat se precizează că impozitul pentru mijloacele de transport pentru anul 2019 va fi la nivelul valorilor aprobate pentru 2018. În cazul impozitului pentru mijloacele de transport pentru autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone s-a stabilit o ”cotă adiţională de cinci la sută”.