Un număr de 206 elevi și 26 de cadre didactice de la Liceul Ortodox Sfântul Nicolae din Zalău, își vor desfășura activitatea în cele mai bune condiții.

Asta după ce unitatea școlară a fost reabilitată prin proiectul „Cresterea eficientei energetice a Liceului Ortodox SF. Nicolae din municipiul Zalău”, Contract de finanțare nr. 2904 / 29.08.2018 în valoare de 4.037.905,21 lei din care 2.056.680,65 lei nerambursabili.

Investiția realizată prin acest proiect cuprinde lucrări de reabilitare/modernizare a cladirii Liceului Ortodox Sf. Nicolae din Municipiului Zalau care vizează creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de energie din surse convenționale și a emisiilor de CO2 eliberate în atmosferă.

Principalele lucrări efectuate sunt:

– izolarea termică a pereților exteriori cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm precum și a planșeului superior și a subsolului;

– refacerea acoperișului și a învelitorii, montare jgheaburi și burlane noi;

– înlocuirea ferestrelor din lemn cu ferestre din PVC cu geam termopan, glafuri interioare din PVC și exterioare din tablă;

– au fost montate pardoseli din parchet laminat, tarket pe holuri și casa scării principale și secundare, s-au reabilitat spațiile interioare prin zugraveli lavabile la interior în salile de clasa și dormitoare;

– pentru apă caldă de consum: baterii cu fotocelulă care asigura un consum redus de apă pentru lavoare și pișuoare; baterii monocomandă termostatate pentru spălătoare; se va înlocui sistemul de distribuție a apei calde de consum;

– instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile, panouri solare electrice, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră;

– pentru instalația de încalzire s-au inlocuit coloriferele de fontă existente cu ventiloconvectoare, centrala climatizare, instalații transport agent termic și racire;

– pentru instalația de iluminat interior s-au montat corpuri de iluminat economice cu bec tip LED, senzori de mișcare atasați corpurilor de iluminat, asigurându-se un sistem integrat pentru iluminat.

Valoarea finală a lucrărilor executate: 3.760.755,79 lei  

În cadrul acestui obiectiv au mai fost executate două lucrări după cum urmează:

  1. Contract de lucrări nr. 32953/24.06.2020, „Înlocuirea și extindere rețea de alimentare cu apă, modificare de branșamente și realizare de hidranți stradali din str. Closca pentru Liceul Ortodox Sf. Nicolae din municipiul Zalău” în valoare de 35.669,84 lei.
  2. Contract de lucrări nr. 35889/27.05.2021, „Lucrări aferente montării în sălile de clasă a rețelei de internet, precum și reabilitarea sistemului atiefracție și extinderea și montarea sistemului de supraveghere video, îngropat (inclusiv proiectare), la Liceul Ortodox Sf. Nicolae din municipiul Zalău”, în valoare de 80.935,83 lei.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentVremea 23 noiembrie – Un val de frig lovește România – Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele zile
Articolul următorBilanț coronavirus 23 noiembrie: 2.736 cazuri noi și 273 decese dintre care 34 anterioare