Ziua Armatei Române va fi marcată mâine, 25 octombrie 2019, şi în oraşul de sub Măgură, printr-o  serie de evenimente, organizate de Garnizoana şi Primăria Şimleu Silvaniei.

Potrivit organizatorilor, activităţile dedicate acestei zile de 25 octombrie se vor desfăşura începând cu ora 13, la Troiţa de lângă Parcul Central, după următorul program: 13.00 – 13.02 – întâmpinarea oficialităţilor, salutul drapelului de luptă; 13.02 -13.05 – intonarea Imnului Naţional al României; 13.05 -13.15 TE DEUM – ceremonial religios; 13.15 – 13.30 alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului; 13.30 – 13.50 – festivitatea depunerii de coroane şi jerbe de flori; 13.50 – 14.00- moment artistic susţinut de corul elevilor de la Școala Gimnazială Horea; 14.00 – 14.10 – defilarea detaşamentului de onoare.

Armatei Române îi este dedicată ziua de 25 octombrie, începând cu anul 1959, pentru a sărbători eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupație și administrație străină.

Articolul precedentGrupul ”Vouă” face spectacol la Zalău. Intrarea este liberă
Articolul următorLa Galeria de Artă ”Ioan Sima”, concurs de gătit după reţete din perioada regimului comunist