Trei tineri, cu vârste cuprinse  între 17 şi 19 ani, au fost prinşi în flagrant imediat după ce au ridicat de la o societate comercială de curierat peste 3000 de bucăţi de articole pirotehnice.

Potrivit datelor primite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au prins în flagrant, joi, 20 decembrie 2018, trei adolescenţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, unul din comuna Bobota şi doi din comuna Bănişor, imediat după ce au ridicat de la o societate comercială de curierat trei colete în care se aflau 3.463 de bucăţi de articole pirotehnice.

Primul a ridicat cantitatea de 1.122 de bucăţi, cel de-al doilea 120 de bucăţi, iar în coletul celui de-al treilea erau 2.221de bucăţi.

De asemenea, în cele trei colete au mai fost găsite şi cinci baterii de artificii cu 49, respectiv 100 de focuri.

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de articolul 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Articolul precedentLa Zalău, zăpada doboară copaci și crengi peste autoturisme. Atenție unde vă parcați mașinile!
Articolul următorAccident la Bobota. Două persoane, rănite grav