România are o şansă foarte mare, care este dată de mixul de energie proporţional care cuprinde şi energie din hidro şi energie din gaz şi energie din nuclear şi energie regenerabilă.

Plafonarea prețului la energie electrică trebuie continuată și după martie 2025, până vor fi găsite soluțile corecte de către stat, a declarat, luni, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea.

„Eu cred că plafonarea preţului la energie trebuie continuată şi după martie 2025, până când vom găsi soluţiile corecte ca preţul energiei să fie mic. O mai mare capacitate de producţie în România înseamnă cu certitudine preţuri mai mici, aşa ne învaţă legile economiei de piaţă.

Vom avea investiţii de peste 120 de miliarde de euro, investiţii care trebuie să meargă în industria românească, în sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar, în acelaşi timp, trebuie să meargă în energie pentru că preţul ieftin al energiei este cel care va face diferenţa competitivităţii României şi a companiilor româneşti”, a menţionat Oprea.

Platforma de foraj din Marea Neagră, „în grafic”

Printre investiii se numără și centralele pe gaze de la Mintia și Iernut.

Potrivit ministrului, platforma de foraj pentru gazele din Marea Neagră este ”în grafic”, ceea ce dă certitudinea că „Romgaz împreună cu Petrom vor aduce gazele din Marea Neagră la suprafaţă la timp”, aşa cum şi-au propus, de la sfârşitul anului 2026.

„Trebuie să sprijinim în continuare competitivitatea economiei româneşti, a întreprinderilor mici şi mijlocii, să protejăm consumatorii vulnerabili, consumatorii casnici, iar continuarea plafonării poate fi această soluţie.

Principala cauză pentru care companiile europene, companiile româneşti, IMM-urile şi companiile mari îşi pierd din competitivitate este energia scumpă. România are o şansă foarte mare, care este dată de mixul de energie proporţional care cuprinde şi energie din hidro şi energie din gaz şi energie din nuclear şi energie regenerabilă. Şi, atunci, acest mix, investiţii foarte mari în spate, va însemna în România energie ieftină”, a explicat ministrul Economiei.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentȘEFII DIPLOMAȚIILOR EUROPENE SE REUNESC LA VARȘOVIA
Articolul următorANM – ATENȚIONĂRI COD GALBEN DE PLOI, NINSORI ȘI VÂNT PUTERNIC. TEMPERATURILE SCAD BRUSC