Analistul politic este de părere că cele mai importante alegeri din 2024 sunt cele prezidențiale. Motivul? Președintele este vedeta politicienilor, cel mai puternic om din țară, dar este și mai ușor de urmărit, decât mulțimea de candidați din primării, parlament sau consilii județene.

„Este pentru prima oară din 2004 când avem toate alegerile într-un singur an. Iar vedeta alegerilor sunt prezidențialele, și e firesc să fie așa. El are putere executivă, cam jumătate, pentru că cealaltă jumătate e la guvern. E șeful statului, al armatei, al serviciilor, reprezintă România în afara țării. Deci, e politicianul vedetă. Prezidențialele reprezintă un show politic național, cu un singur om. Sunt ușor de urmărit prezidențialele, față de locale, unde ai liste întregi de urmărit. După locale și parlamentare din 9 iunie, vor mai face negocieri în localități, se odihnesc și intră direct în prezidențiale. Niciun politician serios cu șanse la prezidențiale nu se anunță din vreme. Cei care vor să candideze așteaptă până în ultimul moment. În 9 iunie vor vedea cum funcționează coaliția Dacă PNL-PSD câștigă în mod zdrobitor europarlamentarele, atunci ne putem aștepta la tot felul de jocuri. Dacă vor câștiga mult, alianța vor fi în pericol. Ponta a aruncat USL în aer ca să-l aducă pe George Maior premier. Dacă vor câștiga peste 37 din județe, se sparge alianța. A venit Scholz la București, România este în cele 25 de țări prietenoase. Deci, suntem un jucător bun, așa că suntem băgați în seamă pe considerente politice”, a declarat Miron Mitrea.

CITEȘTE ȘI Miron Mitrea: „Nici acum nu înțeleg ce campanie i se face lui Cătălin Cîrstoiu”

Articolul precedentPrognoza meteo 8 aprilie. Vremea în țară va fi predominant frumoasă
Articolul următorAtenționare de la MAE. Sunt vizați românii care pleacă în Grecia: „Alertă de Gradul 4 – risc foarte mare!”