Procurorii sălăjeni încep să facă lumină în cazul bărbatului găsit mort, în după-amiaza zilei de 23 aprilie, pe un teren  viran din municipiul Zalău, situat în apropierea sediului Automobil Club Român, de polițiștii locali. 

Anchetatorii au stabilit că, în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool și alte substanțe, victimei i-au fost aplicate de către un alt bărbat, V.A., mai multe lovituri cu o bâtă, provocându-i un politraumatism, în urma căruia, a doua zi, a survenit decesul. Cei doi bărbați locuiau împreună într-o locuință improvizată, pe un teren viran din municipiul Zalău, în spatele fostului sediu al ACR Zalău.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei, V.A., a fost reținut în 13 mai 2020, pentru 24 de ore, iar a doua zi, respectiv în 14 mai, instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale. 

”Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatorului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

 

Articolul precedentO nouă zi fără cazuri noi de coronavirus în Sălaj
Articolul următorITM Sălaj informează: stare de alertă coronavirus – reguli noi în frizerii și saloane de înfrumusețare