Nouă sălăjeni s-au ales, vineri, cu dosar penale, după ce s-au luat la bătaie pe o stradă din municipiul Zalău. Cei nouă, cu vârste între 14 și 44 de ani, au fost potoliți de polițiștii și jandarmii care au intervenit pentru aplanarea conflictului, și s-au ales cu dosar penal.

 

Scandalul s-a iscat cu puțin înaintea prânzului, în zona Perla,  pe strada Crișan, între mai mulți cetățeni de etnie romă, care s-au luat la bătaie cu bâte și bolovani, potrivit graiulsălajului.ro.

Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre producerea scandalului.

„La eveniment au intervenit cinci polițiști și opt jandarmi. 

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției, pentru identificare și luarea măsurilor legale. Este vorba despre 9 persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 44 ani.

În urma intervenției nicio persoană nu a fost transportată la spital.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a declarat pentru Realitatea de Sălaj, Maria Cristea purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

 

 

Foto cu caracter ilustrativ

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentCristian Rizea: „Plahotniuc a vrut să-mi cumpere tăcerea față de prietenii lui Ponta și Maior.” Ce i-a oferit oligarhul fostului deputat
Articolul următorCopil de 10 ani, decedat după ce s-a electrocutat! Polițiștii au demarat o anchetă