Olimpiada Națională de Limba și literatura română pentru elevii de gimanziu s-a desfășurat în perioada 22-26 aprilie și a fost găzduită, în acest an, de județul Iași.
Elevii sălăjeni au obținut două mențiuni, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. Este vorba de Alexa Arthur, clasa a V-a, Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, profesor îndrumător Dospinescu Liana și Opre Maria, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, profesor îndrumător Purdea Andreea.
Din Comisia Centrală a Olimpiadei a făcut parte profesoara Iacob Diana, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, iar lotul sălăjean a fost însoțit, la Iași, de profesoara Opre Mihaela, de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău.