Prevenirea accidentelor de circulaţie, dar şi siguranţa traficului rutier au fost ieri în atenţia poliţiştilor rutieri. Peste 100 de sancţiuni au fost aplicate.

La data de 18 august, poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune la nivel judeţean ce a avut ca scop respectarea regulilor de circulaţie de către participanţii la trafic.

În cadrul acţiunii au fost verificate 236 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 113 sancţiuni contravenţionale.

Valoarea totală a sancţiunilor este de 36955 lei.

Pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute şase permise de conducere.

De asemenea, pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau fără poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, au fost retrase, până la remedierea cauzelor, opt certificate de înmatriculare.

Articolul precedentMai multe județe din Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, sub COD PORTOCALIU
Articolul următorPeste 1.400 de cazuri de CoVid-19, în ultimele 24 de ore! 32 de pacienți au decedat, iar alți 480 sunt în ATI