În perioada 12-15 august, peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj vor acționa atât independent cât și alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pe raza județului Sălaj, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, pentru cetățenii care se vor afla în spațiile publice.

       Astfel, concomitent cu menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în perioada menționată, jandarmii sălăjeni vor avea în vedere desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor cultural-artistice ce vor fi organizate în zona de competență, dintre care amintim:

  • Youth Fest, din orașul Șimleu Silvaniei;
  • SomeșLand, din comuna Bârsău Mare;
  • Festivalul Județean „Dor de cântec și de joc”, din comuna Bănișor.

O atenție deosebită va fi acordată și manifestărilor religioase prilejuite de prăznuirea Adormirii Maicii Domnului. Bisericile, mănăstirile și zonele adiacente acestora vor înregistra o prezență crescută a credincioșilor, ocazie cu care jandarmii vor veghea la buna desfășurare a acestor manifestări.

           „Facem apel la toți cei care vor participa la aceste manifestări să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție, să acorde o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmerie sau poliție ori să apeleze numărul unic de urgență „112”, a transmis Jandarmeria.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentAccident provocat de un tânăr din Boghiş beat şi cu permisul anulat
Articolul următorATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE pentru Grecia! MAE: Sunt așteptate precipitații abundente, grindină și vijelii