Poliţiştii rutieri sălăjeni au desfăşurat, în prima lună a acestui an, zilnic, acţiuni ce au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente şi creşterea gradului de disciplină rutieră. Nouă aparate radar din dotarea Serviciului Rutier au fost puse în funcţiune.

„În acest context, poliţiştii au aplicat 3.643 de sancţiuni contravenţionale (cu 984 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut), din care 149 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, 22 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, 1.491 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 320 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 44 pentru depăşire neregulamentară, 23 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, alte 20 au fost aplicate pentru neacordarea priorităţii de trecere la pietoni, iar diferenţa au constituit alte abateri. În perioada de referinţă au mai fost constatate şi 63 de infracţiuni (cu 11 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut)”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.   

Pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute 209 permise de conducere (+52).

Articolul precedentNu mai scăpăm de rujeolă! Sălajul este în topul județelor cu cele mai multe îmbolnăviri
Articolul următorDupă un weekend rece vremea se va încălzi