Peste 50 de sancțiuni au fost aplicate, zeci de autovehicule verificate și peste 70 de persoane au fost legitimate de către polițiști în cadrul unei acțiuni desfășurată pe raza Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna. Scopul acţiunii a fost siguranța traficului rutier, prevenirea răspândirii noului virus, dar și prevenirea faptelor antisociale.

În cursul zilei de ieri, polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna, împreună cu colegii lor de la Serviciul de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pe raza secției, context în care au verificat patru societăți comerciale, 43 de autovehicule, fiind legitimate peste 70 de persoane.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 pentru nerespectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, 17 la regimul circulației rutiere, patru pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, patru au fost aplicate la regimul silvic, iar diferenţa au constituit alte abateri.

De asemenea, trei certificate de înmatriculare au fost reținute, un permis de conducere a fost suspendat și au fost identificaţi autorii în două fapte penale rămase cu autor necunoscut.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de polițişti este de 23995 lei.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 169. Greu la deal cu boii mici. Când funcționarii vor să tragă chiulul
Articolul următorBărbat din Românași, beat criță la volan! În plus, nu avea permis, iar autoturismul nu era înmatriculat