Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT au desfășurat 811 de acţiuni operative pentru combaterea traficului de droguri, fiind puse în executare 2.476 de mandate de percheziție domiciliară. Astfel, au  fost reținute 1.240 de persoane, 1.048 au fost arestate, iar față de 385 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

 

În primele 11 luni ale anului 2022, la nivelul structurilor de combatere a criminalității organizate, au fost desfășurate 811 acțiuni operative, dintre care 319 au fost acțiuni operative de amploare, iar 74 au vizat grupuri infracționale organizate, informează Poliția Română.

În urma acţiunilor derulate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalității organizate, împreună cu DICOT, procurorii au emis 1.177 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind trimiși în fața instanței 2.115 inculpați, pentru săvârşirea a 3.316 infracţiuni.

Totodată, prin aportul poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate, au fost destructurate 55 de grupuri infracționale organizate, formate din 375 de persoane.

Ca urmare a activităților desfășurate de polițiștii specializați, au fost indisponibilizate 492.461 de comprimate și 1.039,21 de kilograme de droguri (dintre care 424,02 kilograme de droguri de mare risc și 615,19 kilograme de droguri de risc).

De asemenea, au fost descoperite 89 de culturi ilegale, conținând 7.439 de plante, ce însumau o masă verde recoltată de 1.773,81 de kilograme.

 

Articolul precedentDan Puric, despre starea sufletească a poporului român: „Tineretul de azi este distrus, este dezrădăcinat”
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET