Un eveniment rutier, soldat cu rănirea gravă a unui pieton, s-a produs luni, 14 ianuarie 2019, la ora 16.25, pe Drumul Judeţean 108 A.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Politie Judetean Salaj, din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Agrij, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule (autoturism şi remorcă), pe raza localităţii Agrij, din cauza unei defecțiuni tehnice la sistemul de rulare al remorcii s-a desprins roata dreapta spate şi a lovit pietonul, un bărbat de 40 de ani, care se deplasa  pe partea carosabilă în același sens de mers.

După producerea evenimentului, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea Poliţiei, fiind identificat ulterior. Testarea cu alcooltestul a indicat o valoare negativă, iar pentru pieton, rezultatul a fost pozitiv (0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat). Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de Codul Penal

Articolul precedentPreţurile cresc de la o luna la alta. Mâncarea şi serviciile, cele mai scumpe
Articolul următorMihai Eminescu, omagiat azi la Zalău în cadrul Zilei Culturii Naționale