Polițiștii din cadrul Biroului Rutier efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunile de părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă, ca urmare a unui eveniment rutier produs pe o stradă din Zalău.
Mai exact, duminică, 12 mai, ora 12.57, o femeie de 70 de ani, din municipiul Zalău, s-a prezentat la spital și a relatat că a fost accidentată de un microbuz, la ora 12.15, în timp ce se deplasa pe strada Pictor Ioan Sima, iar șoferul a părăsit locul faptei.
„Verificările efectuate de polițiști au dus în scurt timp la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei. În urma cercetărilor s-a stabilit că, la data menționată, șoferul unui microbuz, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce efectua manevra de mers înapoi fără să se asigure corespunzător, pe strada Pictor Ioan Sima, din municipiul Zalău, a acroșat o femeie de 70 de ani care se afla în traversarea neregulamentară a străzii, prin spatele microbuzului. După impact, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
În urma impactului, pietonul a fost rănit ușor. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.