Poliţiştii din Şimleu Silvaniei au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranţa traficului rutier, dar şi pentru prevenirea răspândirii noului virus. Peste 60 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate.

În perioada 31 iulie-2 august, poliţiştii din Şimleu Silvaniei au desfăşurat o acţiune pe raza localităţilor Şimleu Silvaniei, Cehei şi Pustă, în cadrul căreia au fost verificate 37 de societăţi comerciale, fără a fi constatate nereguli şi au fost legitimate 158 de persoane.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 59 au fost aplicate la regimul circulaţiei rutiere, patru pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, două au fost aplicate la Legea 61/1991 şi o sancţiune la OUG 34/2008. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la suma de 19230 lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

La acţiune au participat jandarmi şi poliţişti locali.

Articolul precedentFOTO | Alte 11 autospeciale noi în dotarea IPJ Sălaj
Articolul următor1.232 de infectări în ultimele 24 de ore și 48 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus