Aproape 60 de intervenții într-o săptămână. Aceasta este bilanțul muncii pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj în perioada 31 iulie -6 august. Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Sălaj, căpitan – Lucian Jacodi, în intervalul precizat pompierii sălăjeni au fost solicitați să intervină la un număr de 59 de evenimente astfel. Dintre acestea, opt au fost intervenţii pe linia situaţiilor de urgenţă, iar 51 de misiuni s-au axat pe acordarea primului ajutor calificat de către echipajele SMURD. Din cele opt situaţii de urgenţă, au fost înregistrate patru incendii, respectiv două incendii la un autoturism în Hereclean şi un autoturism în Zalău; două incendii de vegetaţie uscată pe un teren din Zalău și în localitatea Ilişua; o asanare de muniţie găsită în curtea unei gospodării din localitatea Zalău şi trei deplasări fără intervenție – la două nu s-a confirmat situaţia de urgenţă.

Articolul precedentAutoturism făcut scrum, din cauza unui scurtcircuit
Articolul următor”Centenarul Călător” începe ”aventura”. Prima staţionare, la Zalău