Casa Judeţeană de Pensii (CJP) a transmis o informare cu privire la acordarea drepturilor de pensie în situaţia cadrelor didactice titulare din judeţ care, la finalul anului universitar 2017-2018, respectiv 31 august, se pensionează. În judeţul Sălaj sunt cazuri în care dascălilor pensionabili li s-au aprobat menţinerea în activitate, dar şi cazuri în care dascălii, care au îndeplinit condiţiile de pensionare, vor să intre în pensie. Referitor la data acordării drepturilor de pensie în situaţia cadrelor didactice titulare, (conform prevederilor Legii nr. 263/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 1/2011), ca urmare a încheierii anului de învăţământ preuniversitar 2017-2018, CJP Sălaj face următoarele precizări: „personalul didactic titular din învăţământul preuniversitar care a îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă pe parcursul anului şcolar, se pensionează la data încheierii anului şcolar, respectiv la data de 31 august a anului curent. În situaţia în care, pentru anul şcolar următor, cadrului didactic titular din învăţământul preuniversitar nu i s-a mai aprobat menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare, ulterior datei de 31 august a anului curent, respectiv cu începere de la data de 1 septembrie a anului curent, nu i se mai aplică prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, fiind îndreptăţit la obţinerea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă. Întrucât ziua de 01.09.2018 este zi nelucrătoare, în cazul acestor persoane dosarul de pensie pentru limită de vârstă se va depune pe data de 3 septembrie 2018, iar drepturile de pensie se cuvin, se acordă şi se plătesc începând cu data de 1 septembrie 2018”, se arată în informarea instituţiei precizate.
În cazul persoanelor care depun dosarul de pensie începând cu data de 4 septembrie 2018, drepturile de pensie pentru limită de vârstă se cuvin, se acordă şi se plătesc de la data înregistrării cererii de acordare la CJP Sălaj.

Articolul precedentPeste 800 de şoferi, amendaţi pentru că vorbeau la telefon în trafic
Articolul următorTragedie la Bălan. Bărbat ars într-un incendiu izbucnit în propria gospodărie