Inspectoratul Școlar Sălaj a lansat cadrelor didactice din județ, dar și părinților și elevilor, invitația ca până în data de 3 februarie 2020, să consulte regulamentul Selecției naționale de bune practici, în învățământul primar și gimnazial românesc, „Creatori de Educație”, și să transmită propuneri și sugestii de îmbunătățire.

Cadrele didactice, părinții sau elevii, care vor intra în această cursă urmează să fie premiate pentru originalitate și creativitate, pentru rezultatele cuantificabile observate la nivelul elevilor, elementele de inovare didactică, dar și pentru promovarea unor demersuri educaționale sustenabile și adaptarea la nevoile cât mai multor categorii de elevi aflați în dificultate.

“Scopul acestui demers este optimizarea regulamentului, noua formă a acestuia urmând să fundamenteze ediția de anul acesta a Selecției naționale de bune practici „Creatori de Educație”, au anunțat reprezentanții ISJ Sălaj pe site-ul instituției.

După data de 3 februarie, propunerile primite vor fi evaluate si integrate într-o nouă formă a regulamentului, urmând ca documentul actualizat să fie supus consultării publice, a mai precizat sursa citată.

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” – cod SMIS 2014+:118327 este un proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, iar Ministerul Educației și Cercetării este beneficiarul proiectului.

Reamintim că patru cadre didactice din Sălaj s-au numărat printre câștigătorii selecției naționale de bune practici în educație, nivelurile primar și gimnazial – „Creatori de educație”, ediția 2019.

A fost vorba de Matei Iuliana Loredana, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Halmășd, Tăut Anca Veronica, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Vaida Ioana Alina, Liceul Tehnologic Nr.1 Gîlgău și Denes Irina, Școala Gimnazială nr.1 Vîrșolț.

„Prin derularea acestei selecții naționale, ne-am propus să descoperim și să promovăm acei învățători și profesori care au o contribuție remarcabilă în creșterea atractivității școlii, insuflându-le elevilor bucuria de a învăța, de a înțelege și descoperi lumea în trăim”, au explicat inițiatorii acestui proiect.

„Creatori de educație” reprezintă, totodată, o campanie de conștientizare cu privire la prestigiul acestei vocații și importanța creativității dascălilor, calitate reflectată ulterior în rezultatele fiecărui copil, în viitorul educației și al societății românești.

Având în vedere prioritățile Ministerului Educației Naționale, precum și obiectivele proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, sunt considerate realizatori de bune practici în educație cadrele didactice care: aplică în mod creativ și inovativ programele școlare la nivel primar/gimnazial și care generează progres școlar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează; folosesc metode și strategii didactice interactive/inovative pentru a crea un context de dezvoltare a competențelor-cheie; adaptează demersul didactic creativ la nevoile și interesele elevilor, personalizând predarea, astfel încât fiecare copil să își poată atinge și valorifica propriul potențial; utilizează eficient/generează resurse educaționale deschise; facilitează accesul la educație pentru copii din medii defavorizate prin crearea unui mediu școlar incluziv și care reușesc să reducă riscul de eșec școlar.

Câștigătorii au fost desemnați în urma unei proceduri de selecție, derulată în perioada 13 iulie – 9 septembrie 2019, care a presupus următoarele demersuri: votarea online a bunelor practici de către publicul interesat pe site-ul www.creatorideeducatie.ro, pentru acordarea celor 10 premii speciale; evaluarea tehnică a propunerilor de către comisia de evaluare, prin utilizarea unor grile specifice pentru toți participanții și în baza întregului dosar de candidatură transmis de către candidați – pentru acordarea celor 40 premii stabilite de comisia tehnică.

Câștigătorii au fost recompensați de către Ministerul Educației Naționale, în cadrul unei gale de premiere, dar și promovați public, astfel încât educația de calitate să beneficieze de cât mai multe repere.

Articolul precedentTânăr prins fără permis la volan, în Gârbou
Articolul următorTânăr din Sălaj, căutat de autorități pentru furt calificat