Un cetățean din comuna Gâlgău s-a ales cu dosar penal, după ce jandarmii au descoperit că acesta a furat energie electrică. Concret, acesta a efectuat o improvizație la instalația electrică din gospodărie, care ocolea contorul.  

 

Efective din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj, împreună cu lucrători ai Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord – Sucursala Zalău, au desfășurat vineri o acțiune pentru prevenirea și combaterea sustragerilor de energie electrică și de elemente din rețelele de distribuție.

Potrivit IJJ Sălaj, în cadrul acțiunii s-a constatat că la un imobil de pe raza localității Căpâlna, comuna Gâlgău, instalația electrică prezenta o improvizație care permitea ocolirea echipamentului de măsurare.

În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”, conform art. 228, alin. 3, Cod Penal.

Actele de constatare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentLoteria vaccinării 12 decembrie 2021. Numerele câștigătoare extrase duminică
Articolul următorCopil împuşcat într-o pădure din Sălaj, după ce a fost confundat cu un urs