Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie, ediția a XI-a, ce s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, în perioada 23 -24 octombrie 2018, și-a desemnat câștigătorii. Printre ei se află și elevul Clubului Copiilor Şimleu Silvaniei, Bogdan Octavian Hurban. Talentul său a fost răsplătit cu premiul I.

„E minunat când vezi că toată munca depusă de-a lungul anilor este apreciată atât de public, cât și de juriu. Sentimentele pe care le-am simțit în timpul aplauzelor nu pot fi descrise în cuvinte, însă pot spune că n-am avut parte de atâta fericire niciodată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat odată cu vocea și darul de a-mi putea deschide sufletul cântând. Le multumesc profesorilor mei, doamna Cornelia Neaga și domnul Gavril Neaga pentru că mă formează atât ca om, cât și ca artist și părinților mei pentru că mă susțin necondiționat. Doamne ajută să-mi slujesc țara asemenea unui soldat!”, a fost mesajul lui Bogdan postat pe un site de socializare.
În acest an, la Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie, unul dintre cele mai valoroase de acest gen din ţară, ediţie dedicată Centenarului Marii Uniri, au participat aproape 40 de concurenţi din toată ţara şi din Republica Moldova.

După prima preselecţie, pe scenă au urcat 18 concurenţi din judeţele: Sălaj, Hunedoara, Maramureş, Suceava, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Sibiu, Timiş, Dâmboviţa, Cluj şi Republica Moldova.

Festivalul Naţional al Cântecului de Cătănie, ediţia a XI-a, a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean, împreună cu Divizia 4 Infanterie Gemina.

Articolul precedentPNL a lansat competiţia internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Zalău
Articolul următorPeste 170 de bilete de tratament disponibile prin Casa Județeană de Pensii