Muzeul Județean de Istorie și Artă-Zalău, în parteneriat cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Institutul de Investigații a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, organizează simpozionul științific național ”Cooperativizare și decooperativizare în România”. Evenimentul va avea loc la Zalău, în perioada 11-12 octombrie 2019, în sala de conferințe a hotelului ”Transilvania”. ”Prin acest simpozion ne propunem să abordăm într-o manieră critică și documentată procesul colectivizării forțate a agriculturii în România, care a debutat acum 70 de ani, în anul 1949, precum și politicile și măsurile care au căutat să reinstaureze ordinea anterioară regimului comunist, după 1989”, au precizat organizatorii. Evenimentul va debuta vineri – 11 octombrie, începând cu ora 9.30 cu deschiderea lucrărilor simpozionului științific Cooperativizare și decooperativizare în România şi o serie de comunicări. De asemenea, sâmbătă – 12 octombrie, tot de la ora 9.30 evenimentul va continua cu alte comunicări şi cu o deplasare în localitatea Bădăcin, unde va avea loc deschiderea oficială a Casei Memoriale Iuliu Maniu -ora 11.00.
Locația unde vor fi susținute comunicările științifice: Sala de conferințe a hotelului „Transilvania”, moderatori: dr. Cosmin Budeancă şi dr. Marin Pop.

Din program simpozionului ”Cooperativizare și decooperativizare în România”

Dr. Claudiu Porumbăcean – Muzeul Județean Satu-Mare – De la reforma agrară la colectivizarea agriculturii în județul Satu-Mare. Studiu de caz dr. Ilie Carol Barbul
Dr. Gabriel Moisa – Universitatea din Oradea 1946. Chiaburul, „dușmanul de clasă” al țărănimii
Dr. Radu Ciuceanu – Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului – București -Titlu rezervat
Dr. Marin Pop, drd. Daniel-Victor Săbăceag – Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj – „Noaptea moșierilor” în Sălaj – Decretul 83/1949
Dr. Cristina Liana Pușcaș – Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural – Revoltele țărănești din vara anului 1949 din Bihor și reflectarea lor în ziarul Crișana
Drd. Claudiu Degeratu – Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului – București – Dosarul colectivizării agriculturii din România – provocările unui început
Dr. Ilie Gherheș – Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș – Prigoana chiaburilor din Raionul Vișeu în perioada 1950-1959 (documente inedite)
Dr. Ion Zainea, Dr. Menesi Beata – Universitatea din Oradea – Înființarea gospodăriilor colective și întovărășirilor colective – moment zero al agriculturii de tip socialist. Cazul județului Bihor
Dr. habil. Cosmin Budeancă – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – București – Aspecte privind colectivizarea agriculturii în județul Vrancea. Cazul localității Ciorăști
Constantin Mănescu – Urșani, Vâlcea -Cooperativizarea agriculturii în localitatea Horezu, județul Vâlcea
Drd. Barbă Amalia-Diana – Facultatea de Istorie și Filozofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Despre colectivizare în zona Nădlacului – destine și amintiri
Dr. Kiss Zoltán – Liceul Tehnologic „Cserey-Goga” Crasna – Colectivizarea pământurilor bisericești în protopopiatul reformat Șimleu Silvaniei
Drd. Augustin-Leontin Gavra, Horațiu-Traian Năprădean – Cehu Silvaniei – Aspecte privind colectivizarea agriculturii în târgul Cehu Silvaniei
Dr. Augustin Țârău – Muzeul Orașului Oradea-Complex Cultural -Procesul de transformare socialistă a agriculturii în paginile literaturii militante
Dr. Ioan Maria Oros – Zalău – Reflectarea procesului de cooperativizare a agriculturii în documentele locale ale P.M.R. (1954-1964). Cazul satului Șeredeiu, județul Sălaj
Mihaela-Cristina Gherheș – Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare – Primăvara anului 1962 – încheierea colectivizării în Petrova Maramureșului: moartea sătencei Mârza Maria
Dr. Cornel Micu – Departamentul de Studii Culturale, Facultatea de Litere, Universitatea din București – Proprietari peste cărămizi: distrugerea patrimoniului Cooperativelor Agricole de Producție după 1990

Articolul precedentCum să preveniţi furturile din autoturisme
Articolul următorAdjunct nou la Poliția Sălaj