Aproape 40 de controale au desfăşurat poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, de la începutul acestui an, privind respectarea legalităţii deţinerii şi utilizării armelor, muniţiilor, substanţelor periculoase şi a operaţiunilor cu obiecte pirotehnice.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada 1 ianuarie-26 februarie 2019, poliţiştii de la structura de profil au efectuat 25 de controale la persoane fizice autorizate să deţină şi să folosească arme şi muniţie, opt la persoane juridice şi şase controale pe fondurile cinegetice. „Activităţile desfăşurate s-au concretizat în înregistrarea a 16 dosare penale, în care au fost cercetate 16 infracţiuni din domeniul armelor, substanţelor periculoase, braconaj cinegetic şi operaţiuni cu articole pirotehnice”, a precizat sursa citată.

De asemenea, au fost indisponibilizate trei arme letale/neletale, 76 bucăţi muniţie şi 400 bucăţi articole pirotehnice. Din totalul controalelor efectuate, cinci au fost pe linia substanţelor periculoase, ocazie cu care a fost indisponibilizată cantitatea de 2838 Kg deşeuri periculoase.

Au fost anulate trei permise de port armă 

Totodată, au fost eliberate 43 autorizaţii de procurare arme letale/neletale şi 14 permise de port armă. Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în domeniul armelor au fost anulate trei permise de port armă şi s-a prelungit valabilitatea pentru 60 de permise.

Pentru mai multe informații în domeniul armelor și munițiilor, ce interesați pot accesa site-ul inspectoratului, la rubrica Utile – Acte necesare pentru arme și muniții, sau la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului.

Articolul precedentÎn Sălaj: peste 500 de copii au părinţii plecaţi la muncă în străinătate
Articolul următorMai puţine pneumonii, dar mai multe cazuri de viroze respiratorii