Duminică, 14 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au întocmit dosar penal unui bărbat, de 30 de ani, din Zalău, care a încălcat ordinul de protecție emis de instanță.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău a fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, din Zalău, să intervină, deoarece fostul concubin a mers la domiciliul său,  unde se manifestă violent și a amenințat-o cu acte de violență.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, bărbatul, de 30 de ani, din Zalău ar fi lovit cu un scaun gratiile geamului locuinței femeii, ar fi lovit cu picioarele în ușa de acces și ar fi amenințat-o pe fosta sa concubină cu acte de violență, cu toate că împotriva acestuia instanța de judecată a emis un ordin de protecție față de femeie, pentru o perioadă de 4 luni, respectiv din 23 iunie, până în 23 septembrie.

Printre obligațiile impuse bărbatului s-a numărat și aceea de a păstra o distanță minimă de 20 de metri față de victimă și de reședința acesteia.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentTânăr de 17 ani prins cu droguri în Zalău
Articolul următorDouă fete de 14 ani din Cluj şi Sălaj au fost date dispărute! Au plecat de la un Centru pentru Copii