Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj şi Inspectoratul Şcolar Judetean (ISJ) Sălaj organizează, în perioada 23-25 noiembrie 2018, o noua ediţie a Festivalului Judeţean de Teatru pentru Elevi. Scopurile concursului sunt educarea tinerilor pentru formarea unui comportament adecvat în sălile de spectacole, atât în calitate de spectator, consumator al actului cultural, cât si în postura de creator al acestuia; descoperirea de noi talente în domeniul artei interpretative şi favorizarea de opţiuni profesionale (actorie, regie, scenografie, teatrologie) în rândul elevilor; păstrarea portului popular şi a obiceiurilor populare. La concurs pot participa trupe de teatru de la şcoli generale (clasele V-VIII) şi licee sau colegii (clasele IX-XII) care sunt înscrise într-o instituţie de învăţământ preuniversitar acreditată. Locul de desfăşurare: Sala „Dialoguri europene” a CCAJ Sălaj.
Potrivit organizatorilor, festivalul se va desfăşura pe două sectiuni: ‘’Sectiunea teatru popular: în data de 23 noiembrie 2018 – ora 10; ‘’Sectiunea teatru dramatic’’:în data de 24 noiembrie 2018 – 9,30, trupele de teatru din şcolile gimnaziale (clasele V-VIII); în data de 25 noiembrie 2018 – ora 9,30, trupele de teatru din licee, colegii (clasele IX-XII). Repertoriul, specia şi regia nu sunt impuse de organizatori, fapt care face posibilă prezenţa unei palete largi de activitaţi teatrale, în limba română şi în limba maghiară. Trupele de teatru ale elevilor îsi pot alege ca repertoriu piese din dramaturgia naţională sau universală, clasică sau contemporană. Sunt acceptate şi spectacole colaj, coupe, teatru experimental, music-hall, pantonima şi animatie. Durata unei piese, spectacol (secvenţe, act, scenete) trebuie să fie de maxim 20 minute. La concurs pot participa doar trupe formate exclusiv din elevi de la şcoli generale sau licee, colegii. O şcoală poate înscrie mai multe trupe. Se pot înscrie în concurs şi trupe independente (care nu sunt legate de o unitate de învatamânt), singura condiţie fiind ca toţi membrii să fie elevi la o şcoală generală sau liceu, respectiv colegiu din judeţul Sălaj. Spectacolele vor fi evaluate de un juriu format din specialisti. De asemenea, trupele participante vor fi premiate pe categorii: şcoli generale (clasele V-VIII) şi licee sau colegii (clasele IX – XII). Toti participanţii (concurenti, îndrumatori) vor primi diplome de participare. Se vor acorda premii în bani: premiile I, II si III, precum si mentiuni. Juriul va premia prestaţia exclusivă a elevilor în spectacol şi spectacolele în ansamblul lor, punctând în principal calitatea discursului actoricesc, mişcarea scenică, originalitatea interpretării, regia şi scenografia. La teatrul popular se va pune accent în principal pe redarea cât mai fidelă, autentică a obiceiurilor tradiţionale/populare puse în scenă: haba, claca, nunta, măsurisul oilor, scenete populare etc. –  specifice judetului Sălaj, (nefiind acceptate din alte zone etno-folclorice ale ţării).
Înscrierile se fac, obligatoriu, până cel târziu în 21 noiembrie 2018 (data poştei), pe adresa CCAJ Sălaj, Zalău, strada 1 Decembrie 1918 nr. 11 (Relaţii suplimentare  Szoke Ana – referent, tel. 0744/ 117 281; Cristian Moldovan – şef secţie, tel. 0747/ 052 422).

Articolul precedentPoliţia din Cehu Silvaniei are şef prin concurs
Articolul următorAbandonată la naştere, o tânără adoptată în străinătate îşi caută mama biologică